Raffaele De Leo

 

Poesie in dialetto

 

 

Zampogne

 

So’ turnate da Cassino

N’ata vota ‘e zampognare

‘Mpont’ ‘e cinche, ogne matina

Primm’ ‘e l’alba, c’a campana

Accummencen’ ‘a novena

‘Nnante ‘o quadro d’o bambino,

Sott’ ‘a l’arco d’o purtone.

 

Che ricordo cummuvente

Dint’o core me se scete

Cu ‘stu suone pasturace

Quant’antiche sentimente!

E’ passato già n’at’anno

Se n’è ghiuto dint’a niente

Comm’ ‘a fronda che seccata

Se ne vola ‘mbraccia ‘o viento.

 

‘O lupenaro

 

‘Na carrettella cu’ ‘nu lume a ciste (1)

Doie tre tenelle, a rrobbe dint’acite

‘Nfelate attuarne ‘na felere ‘e cuòppe

Lupine, chiapparielle e aulive.

Chesta è ‘a puteca e chesta è ‘a mercanzia.

Accunte (2) suoie: l’ultimi sciacquante

Che trove stupetiate (3) p’ ‘e cantine.

Lupine e aulive ……

‘Sta voce malinconica e su lagna

Se sente ancora verze mezzanotte

P’ ‘o Buvero (4) e p’ ‘o Carmene

Pe dint’ ‘e Funtanelle (5)

Cu ‘o chiovere e cu’ e stelle

Comme a tant’ anne fa’ ……

 

(1)   Petrolio o meglio acetilene

(2)   Cliente

(3)   Mezzo ubriachi

(4)   Borgo Loreto; oppure Borgo S. Antonio Abate

(5)   Località di Napoli, oltre i due borghi suddetti e il Carmine.

 

 

Chi sa

 

Passanne pe’ ‘sta strada solitaria,

Addo’ cu’ mmico te purtave ‘a sera

Me pare de sentì pe’ dint ‘a l’aria

L’addùre ‘e ‘na luntana primavera.

 

Che belli tiempe! ‘A primavera nosta,

Vint’anne, t’arricuorde, ‘o primm’ammore,

E chistu pizzo ch’era fatto apposta,

Pe fa spuntà ‘e speranze dint’ ‘o core?

 

Niente è cagnato. Vicino a chìsti mure,

Tutte cupierte d’ellera, ‘à panchina

Quase annascusa, sott’a ‘sta frescura

Duie core fa sunnà sera e matina.

 

Chi sa addò staie, comme sì trasformata;

Chi sa se ti mantiene sempe bella,

Si si’ rimasta sola o si’ spusata,

Quante ne tenarraie de criaturelle?!

 

Chi sa si qualche vòte a primma sera,

Si tutte cose tiene e si’ contenta,

‘O tempo d’ ‘a chiu’ bella primavera

Cu ‘nu ricorde ‘e me te vene a mente.

 

 

 

     Mamma! ……

 

Ritratto ‘e mamma mia                               

Che tengo ‘e faccia a ‘o lietto

Me tiene cumpagnia,

me calme ‘e ppene ‘mpietto.

 

Pe’ mme’ si ‘nu cunfuorto

Si ssempe ‘na speranza

Dinto l’ambiente smorto

‘E chesta fredda stanza

 

‘A forza tu me daie

Si n’incuraggiamente

Che nun me lasse maie

 

Me si sempe presente

E me rischiare ‘a via

Ritratto ‘e mamma mia!

 

 

Vintiquatt'ore

 

 ‘Na campanella sòna ‘avemmaria   

E n’ata da luntane l’accumpagne;

Scenne già l’ombra, già se sfolla ‘a via

Torn’ ‘o faticatore d’ ‘a campagna.

 

 S’appicce qualche lume p’ ‘e feneste

‘E crape vann’ ‘o ‘chiuso appresso a ‘o cane

‘a mamma ch’ha appruntata ‘na menesta,

esce da ‘o furno co’ ‘a palata ‘e pane.

 

Dint’ ‘o silenzio da ‘o puntone ‘o vico

‘A funtanella fa sentì ‘o taluorne, (1)

‘O pover’ommo tacque d’ ‘a fatica,

aspetta ‘o piatto co’ ‘e creature attuarne.

 

 Vintiquatt’ore! ‘A nonna scapuzzeìe (2)

Co’ ‘o ninno ‘e latte ‘mbracce e cant’ ‘a nanna,

E mentre ‘a chiesiella scampaneie

‘A pace scenne dint’a ‘sta capanna.

                                                               

 

 

Nota: Popolarmente all’ Avemaria in inverno circa alle diciotto e in estate

         all’imbrunire, le 15 erano dette ‘vintunore’. Le 22 erano dette quattro

         ore di notte.

(1)    Taluorno: Scroscio ininterrotto dell’acqua

(2)    Vince a stento l’imperioso sonno.

 

Malincunia

 

Malincunia d’a sera

Quando calant’o sole se fa scuro,

chiu’ forte tu me piglie e faie paura

 Malincunia! …

Chi sa si ‘a primavera

Quando tu tuorne rosa, e vuie viole,

me truvarrate ancora, triste e solo

scennenn ‘a sera?!

 Nun m’à lassato maie:

 cumm’a nu male me se misa ‘ncore

 amariggianno tutt’a vita mia,

  Malincunia! …..

 

Novembre

 ‘O viente che già sciosce  quase  forte

pe mieze ‘e rame ‘e l’albere spugliate,

porte pe l’aria ‘o rieste ‘e fronne morte,

l’ultimi poche che le so restate.

 

Quanta tristezza p’a campagne attuorne1

Chesti fulate conghe nu turmiente

Che nun se calme maie, notte e giuorne,

cumm’a nu chiante, cumm’a nu lamiente.

 

Mese ‘e nuvembre, che malincunia,

penziere ‘e malarie, anema scura,

nu sentimente strane ‘e nostalgia

ch’a sufferenza fa parè chiu’ dura.

 

Iurnate senza sole e appecundrose

che fridde fastediuse e penetrante,

e tristamente siente ch’ogne cose

te parla sulamente ‘e campusante!…

 

Nuttata triste

 

Nuttata longa che nun passe maie

E che pe mè  si forse assaie chiù scura,

quanta tristezza e pena tu me daie,

nuttata fredda, ‘e viente e de paura.

 

M’avote e m’arrevote dint’o liette,

e mentre c’a tempesta strille fore,

senza truvà ne suonane e ne arriciette,

na pena amara chiù m’astregne ‘o core.

 

E chesta voce chi sarra, va trova?

E che sarra chistu presentimente

Che cumm’a n’aucielle ‘e malanova

Cantarme dint’a l’anema me sente?!..

 

………………….

     Forse sarrà ‘o destine

   che stanche e nun pe  niente

   ‘a scevute p’a fine

   chesta nuttata e viente! …

 

Sera

 

Cielo sereno, mare turchino,

s’alz’a luna falce d’argiente,

e stelle pontene ‘a cient’a ciente

e scenn’a notte pe fa sunnà.

Se sonna sempe stanne luntano,

si tutt’o munne giranno vaie

‘a nostalgia se sceta ‘ncore

d’a casa toia lassata ccà.

Nun ce sta terra chiù bella e chesta

Terra d’e cante, terra d’ammore

Forse suspire cu me stasera

Chi forse a Napule vò riturnà.

 

 

‘O mare 'e Napule

 

Mare lucente – mare d’argiente             

Che tanta suonne – sai fa sunnà,

p’o mare nuoste – ‘a ciente ‘a ciente

‘a tutt’o munne – venene ccà.

 

‘nterre Pusilleche – a Marechiare

sti furastiere – vanne ‘a vede’

tirà li rezze – ascì ‘e lampare,

e ‘nce ritornane – chi sa pecchè.

 

Quanta canzone – pe  Margellina,

Santa Lucia – siente ‘e cantà

‘ncia dette Dio – chesta Marina,

       chisto tesore – Napule Na’! …..

 

 

 


LEGEND DESIGNZ